PARTEA 1
S-a încheiat relația dar tu încă îl iubești. Când el sau ea devine motivația.
Durerea și pierderea de sine
Uneori, nu ne îndrăgostim doar de cineva.
Ci de felul în care ne simțim lângă el.
De noi — așa cum devenim în iubire: mai vii, mai curajoase, mai frumoase.
Iar când pleacă, nu doare doar absența lui.
Doare și pierderea acelei părți din tine care strălucea lângă el.
Și te întrebi: Cine mai sunt eu, fără el?
Ci de felul în care ne simțim lângă el.
De noi — așa cum devenim în iubire: mai vii, mai curajoase, mai frumoase.
Iar când pleacă, nu doare doar absența lui.
Doare și pierderea acelei părți din tine care strălucea lângă el.
Și te întrebi: Cine mai sunt eu, fără el?
Scrisoare pentru suflet:
Draga suflet,
Știu că doare. Știu că plecarea lui a lăsat un gol.
Dar nu e doar dor de el.
E dor de tine — de cine erai când te simțeai iubită.
De lumina care părea că vine din el… dar era, de fapt, a ta.
Nu uita: tot ce ai simțit, tot ce ai devenit, era deja în tine.
El doar ți-a reflectat frumusețea. Nu ți-a creat-o.
Și știu că acum e greu. Te simți spartă în bucăți.
Dar tocmai acolo, printre cioburi, te vei regăsi.
Mai adevărată. Mai conștientă. Mai aproape de tine.
Nu te întoarce la cine ai fost pentru el.
Întoarce-te la cine ești pentru tine.
Fără teamă. Fără rușine. Fără grabă.
Vindecarea nu vine din uitare, ci din iubire.
Iar tu meriți iubirea ta — întreagă, necondiționată, blândă.
Nu e un final, suflete drag.
E un nou început. Al tău.
Cu tine.
Știu că doare. Știu că plecarea lui a lăsat un gol.
Dar nu e doar dor de el.
E dor de tine — de cine erai când te simțeai iubită.
De lumina care părea că vine din el… dar era, de fapt, a ta.
Nu uita: tot ce ai simțit, tot ce ai devenit, era deja în tine.
El doar ți-a reflectat frumusețea. Nu ți-a creat-o.
Și știu că acum e greu. Te simți spartă în bucăți.
Dar tocmai acolo, printre cioburi, te vei regăsi.
Mai adevărată. Mai conștientă. Mai aproape de tine.
Nu te întoarce la cine ai fost pentru el.
Întoarce-te la cine ești pentru tine.
Fără teamă. Fără rușine. Fără grabă.
Vindecarea nu vine din uitare, ci din iubire.
Iar tu meriți iubirea ta — întreagă, necondiționată, blândă.
Nu e un final, suflete drag.
E un nou început. Al tău.
Cu tine.
In cabinet vin atat de multe persoane cu diferite situatii de iubire
Relatii incheiate sau relatii care se mai traiesc inca dar la distanta, in lipsa.
Cu acordul clientei mele, sa o numim Olivia, am sa scriu aici cateva detalii din povestea ei, menite sa aduca unstrop de claritate acolo unde e nevoie.
Intr-o zi vine in cabinet o tanara de 33 de ani, cu o figura angelica si un corp parca scos din revista. Ai fi zis ca o persoana ca ea nu poate avea mari probleme nici de sanatate nici sociale si nici profesionale.
Relatii incheiate sau relatii care se mai traiesc inca dar la distanta, in lipsa.
Cu acordul clientei mele, sa o numim Olivia, am sa scriu aici cateva detalii din povestea ei, menite sa aduca unstrop de claritate acolo unde e nevoie.
Intr-o zi vine in cabinet o tanara de 33 de ani, cu o figura angelica si un corp parca scos din revista. Ai fi zis ca o persoana ca ea nu poate avea mari probleme nici de sanatate nici sociale si nici profesionale.
Olivia are un portret frumos echilibrat al unei persoane complexe și admirabile. Îmbină trăsături aparent contrastante — stăpânirea de sine și jovialitatea, forța interioară și jucăușenia, încrederea și respectul impus prin seriozitate — ceea ce sugerează o personalitate matură, completă care știe când și cum să se manifeste fiecare din aceste fațete, este o femeie realizată, admirată, dar care poartă în tăcere o suferință personală.
Olivia părea o fire stăpână pe sine, încrezătoare, puternică și optimistă. Avea un aer plăcut și jovial, uneori chiar jucăuș, dar fără a lăsa vreodată la o parte seriozitatea impunătoare care inspira respect.
Își gestiona cu succes activitățile profesionale, era o prezență constantă la evenimente mondene și în cercurile sociale, iar rezultatele nu întârziau să apară. Din multe puncte de vedere, Olivia era apreciată — de colegi, de colaboratori, de cunoscuți.
Olivia părea o fire stăpână pe sine, încrezătoare, puternică și optimistă. Avea un aer plăcut și jovial, uneori chiar jucăuș, dar fără a lăsa vreodată la o parte seriozitatea impunătoare care inspira respect.
Își gestiona cu succes activitățile profesionale, era o prezență constantă la evenimente mondene și în cercurile sociale, iar rezultatele nu întârziau să apară. Din multe puncte de vedere, Olivia era apreciată — de colegi, de colaboratori, de cunoscuți.
Totul părea să meargă bine.
Și totuși, dincolo de acest echilibru exterior, Olivia trăia o poveste tăcută, nevăzută de cei din jur. O fostă relație — sau, mai degrabă, o relație care nu s-a încheiat niciodată cu adevărat.
Despărțirea avusese loc în urmă cu câțiva ani, dar pentru ea, el încă era acolo. Nu fizic, ci în absență. În tăcere. În amintiri și întrebări rămase fără răspuns.
Era o iubire care nu mai trăia, dar nici nu murise de tot. O prezență care continua să-i umble prin gânduri, prin nopți, prin ezitări.
Deși zâmbea ușor și vorbea cu naturalețe, Olivia avea momente când tăcerea devenea grea. Nimeni nu bănuia că, în spatele unei prezențe atât de bine închegate, ea purta o umbră. Nu una care să-i ceară lacrimi sau dramă — nu, Olivia nu plângea. Nu mai. Învățase să înghită nodurile din gât cu aceeași grație cu care își comanda cafeaua de dimineață. Dar în unele seri, când totul se liniștea, începuse să observe golul.
Despărțirea avusese loc în urmă cu câțiva ani, dar pentru ea, el încă era acolo. Nu fizic, ci în absență. În tăcere. În amintiri și întrebări rămase fără răspuns.
Era o iubire care nu mai trăia, dar nici nu murise de tot. O prezență care continua să-i umble prin gânduri, prin nopți, prin ezitări.
Deși zâmbea ușor și vorbea cu naturalețe, Olivia avea momente când tăcerea devenea grea. Nimeni nu bănuia că, în spatele unei prezențe atât de bine închegate, ea purta o umbră. Nu una care să-i ceară lacrimi sau dramă — nu, Olivia nu plângea. Nu mai. Învățase să înghită nodurile din gât cu aceeași grație cu care își comanda cafeaua de dimineață. Dar în unele seri, când totul se liniștea, începuse să observe golul.
Nu era vorba că nu-l uitase. Era vorba că nu se regăsise pe deplin după el.
Relația se încheiase în aparență, cu cuvinte rostite la rece și cu promisiuni de “e mai bine așa”. Însă nimeni nu-i spusese cum să dezlipească din suflet tot ce construiseră împreună.
Rămăsese cu reflexe:
Și, cel mai dureros, era senzația că nu putea vorbi cu nimeni despre asta.
Cum ai putea să spui, la ani distanță, că încă îți este dor? Că uneori îl visezi și te trezești cu inima grea, ca și cum ai fi pierdut ceva ce nu vei mai regăsi niciodată?
Toți credeau că Olivia a trecut peste. Pentru că așa arăta. Pentru că performa impecabil în rolul femeii puternice.
Dar uneori, în intimitatea serilor lungi, când ecranul telefonului rămânea gol și sunetele casei se topeau în liniște, Olivia știa că o parte din ea încă aștepta ceva. Sau pe cineva. Sau poate doar o încheiere mai blândă
Realismul emoțional al unei femei care, deși pare întreagă, trăiește în umbra a ceva ce n-a fost niciodată cu adevărat închis.
Relația se încheiase în aparență, cu cuvinte rostite la rece și cu promisiuni de “e mai bine așa”. Însă nimeni nu-i spusese cum să dezlipească din suflet tot ce construiseră împreună.
Rămăsese cu reflexe:
- Când auzea o melodie veche, simțea în stomac un fior.
- Când trecea pe lângă cafeneaua unde obișnuiau să meargă duminica, își întorcea instinctiv privirea.
- Când vedea un bărbat îmbrăcat într-un anumit fel, își spunea, fără să vrea: “Ar fi ales și el o jachetă ca asta.”
Și, cel mai dureros, era senzația că nu putea vorbi cu nimeni despre asta.
Cum ai putea să spui, la ani distanță, că încă îți este dor? Că uneori îl visezi și te trezești cu inima grea, ca și cum ai fi pierdut ceva ce nu vei mai regăsi niciodată?
Toți credeau că Olivia a trecut peste. Pentru că așa arăta. Pentru că performa impecabil în rolul femeii puternice.
Dar uneori, în intimitatea serilor lungi, când ecranul telefonului rămânea gol și sunetele casei se topeau în liniște, Olivia știa că o parte din ea încă aștepta ceva. Sau pe cineva. Sau poate doar o încheiere mai blândă
Realismul emoțional al unei femei care, deși pare întreagă, trăiește în umbra a ceva ce n-a fost niciodată cu adevărat închis.
Viața emoțională: între aparență și absență
În ochii celorlalți, Olivia era bine. Nu doar funcțională, ci chiar echilibrată.
Știa să răspundă cu căldură fără să lase să se apropie nimeni prea mult. Își gestiona emoțiile ca pe un calendar bine pus la punct: zâmbet la evenimente, tăcere controlată în momentele grele, câte o ironie subtilă pentru a evita întrebările incomode.
Avea prieteni, dar nu confidenți. Ieșea în oraș, dar rareori cu adevărat prezentă. Se lăsa îmbrățișată, dar nu atinsă.
Trăia o formă de viață emoțională… dar fără vibrație.
În fiecare relație sau potențial început, Olivia era prezentă doar cu trupul, cu gesturile, cu replicile potrivite. Dar în interiorul ei era liniște. Nu o liniște senină, ci una apăsătoare — ca un apartament gol în care cineva a închis ușa și nu s-a mai întors.
Și totuși, nimeni n-ar fi bănuit.
Avea tot ce părea că trebuie să aibă o femeie “împlinită”: carieră, apariție, stimă socială.
Dar nu avea liniște. Nu avea împăcare. Nu avea ea cu ea.
Știa să răspundă cu căldură fără să lase să se apropie nimeni prea mult. Își gestiona emoțiile ca pe un calendar bine pus la punct: zâmbet la evenimente, tăcere controlată în momentele grele, câte o ironie subtilă pentru a evita întrebările incomode.
Avea prieteni, dar nu confidenți. Ieșea în oraș, dar rareori cu adevărat prezentă. Se lăsa îmbrățișată, dar nu atinsă.
Trăia o formă de viață emoțională… dar fără vibrație.
În fiecare relație sau potențial început, Olivia era prezentă doar cu trupul, cu gesturile, cu replicile potrivite. Dar în interiorul ei era liniște. Nu o liniște senină, ci una apăsătoare — ca un apartament gol în care cineva a închis ușa și nu s-a mai întors.
Și totuși, nimeni n-ar fi bănuit.
Avea tot ce părea că trebuie să aibă o femeie “împlinită”: carieră, apariție, stimă socială.
Dar nu avea liniște. Nu avea împăcare. Nu avea ea cu ea.
Olivia ne arată cât de ușor putem părea „bine” în ochii celorlalți, dar cât de adânc putem purta un gol în interior. Povestea ei abia începe — iar în Partea a 2-a vom descoperi cum întâlnirea cu terapia și cu propriul adevăr a deschis pentru ea drumul spre vindecare.
