Eliberarea emoțională vine la pachet
cu vindecarea
El a întrebat : ce înseamnă eliberarea emoțională? Cum arată ea? Cum și când îmi dau seama că m-am eliberat? Vine la pachet cu vindecarea emoțională?
Ea a răspuns: Eliberarea vine la pachet cu vindecarea emoțională, da!
Însă toată această eliberare emoțională reprezintă un proces, nu este o călătorie cu destinație fixă, unde ajungi și ești vindecat.
Este un proces fluctuant în care multe dintre suferințele emoționale sunt atât de ascunse în interiorul nostru, încât trigger-ii (factorii declanșatori) lasă impresia că doar situațiile provocatoare cotidiene sunt cele care ne provoacă necazuri, neplăceri, provocări, suferințe, respectiv boala.
Însă în acest proces de eliberare ajungem la baza suferinței, și o dată ce îți privești fricile, durerile, tristețile și orice alte angoase din trecut, ca un simplu spectator , fără să mai suferi, fără să te mai percepi nedreptățit sau o victimă a circumstanțelor, atunci ai să observi cum se produce eliberarea!
Când ai sa constientizezi ca ai avut nevoie să treci prin toate acele provocări dureroase pentru a ajunge OMUL minunat care ești azi, atunci vei simți binecuvântarea care ești și ai să simți acceptarea, compasiunea față de descendenții tăi, față de parinții tăi, față de tine, aceea dragul meu, aceea este mărturia că ai început vindecarea.
Nu e ușor, sincer….Dar îți promit că merită!!!
Când îți este drag de tine, drag de viață, drag de tot ce te înconjoară, ai sa te bucuri însfârșit de toate acele lucruri pe care ți le-ai dorit de atât timp, și pe care numai varianta care ești azi le-a putut obține.
Atunci eu ca terapeut, voi afirma încă o dată că și rezultatele tale reprezintă și susțin cartea mea de vizită!